Avicola Floreni

18 Joburi disponibile
Companie

FLORENI SRL
Lumea se schimbă și noi ne schimbăm odată cu ea. Învățăm, inspirăm, inovăm, ne adaptăm.
În acești ani am am deschis piețe noi, am dezvoltat capacitatea de producție prin întroducerea unui sistem integrat care cuprinde partea de incubație, hale de careștere păsări, furajare, abatorizare, depozitare, distribuție și comercializare a cărnii și produselor din carne de pui broiler în stare refrigerată și congelată. Actualmente compania dispune de importante sectoare de creştere a păsărilor în satele Floreni, Țânțăreni, Salcia, Hârbovăţ, Cimişeni, suprafața totală a spaţiilor utilizate constituind peste 200 000 m².
Un lucru a rămas însă neschimbat - faptul că pentru noi calitatea este o prioritate. Punem pasiune în ceea ce facem, suntem adepții lucrului bine făcut și depunem efort să ne ridicăm, prin ceea ce facem zi de zi, la înălțimea așteptărilor consumatorilor.

PRODUSE SI SERVICII
Grija pentru calitatea produselor noastre se regăsește la nivelul fiecărui produs ambalat care ajunge pe masa clienților noștri. Începând cu anul 2012 se dezvoltă ascendent sistemul de gherete pentru comercializarea produselor din carne de pui broiler în stare refrigerată și congelată. Zilnic Avicola Floreni produce cea mai variată și proaspătă carne de pasăre din țară. În halele companiei sunt crescuți circa 20 mil. de pui broiler pe an, ceea ce asigură fabricarea a peste 100 de tone de produse din carne de pasăre pe zi.Greutatea acesteia este calculată cu precizie datorită unor tehnologii de ultimă generație. Pentru că vrem să păstrăm prospețimea cărnii cât mai mult timp, produsele noastre sunt ambalate în caserole ATM – în atmosferă controlată. Așa ne asigurăm ca după desfacerea ambalajului, vă bucurați de proprietățile neschimbate ale cărnii.

INVESTIȚII DE TOP PENTRU PRODUSE DE TOP
An de an modernizăm capacitatea de producție și consolidăm brăndul nostru pe piaţa autohtonă. Prin investițiile în tehnologie de ultimă generație, modernizarea utilajelor, dezvoltarea permanentă a capacităților de producție, am ajuns să deținem la ora actuală cel mai modern sistem integrat de creștere și distribuție a cărnii de pasăre din Republica Moldova. De asemenea, am devenit prima companie care asigură hrana păsărilor în sistem propriu.

CALITATEA ESTE MARCA NOASTRĂ
Este virtutea principală a Avicolei Floreni, pentru lucrul bine făcut, seriozitate și profesionalism. Pentru noi calitatea înseamnă grija și siguranța consumatorilor noștri, care a devenit nu doar misiunea noastră personală ci și principalul aspect care ne poziționează în topul liderilor de pe piața industriei alimentare.
In 2020 Avicola Floreni primește primele certificări ISO pentru sistemul integrat de management al calitatii, siguranței alimentelor și mediului. Deține 3 ani consecutiv Marca anului „NOTORIUM TRADEMARK AWARDS”.
De atunci necontenit îmbunătățim felul în care aducem pe mesele oamenilor produse gustoase, sigure, echilibrate caloric și proaspete.
Pentru că știm ce iți place.

Domeniul
— //—
anunțuri
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Chișinău
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Chișinău
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Chișinău
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Chișinău
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV
20 noiembrie 2024, Anenii Noi
Trimite CV

Cautare după companii

Atașează CV-ul CV de pe site
Atașează CV-ul

Indicați Nume și Prenume

Verificați corectitudinea numarului de telefon

E-mail incorect!

Verificați condițiile de prelucrare a datelor cu caracter personal

Ai un CV pe site? Intră
Trimite CV-ul

Alegeți jobul

Adaugă o scrisoare de intenție
Închide
Felicitări,
CV-ul tău a fost transmis cu succes! 🥳
Închide