20 decembrie 2024
Ofițer Relații cu Investitorii
Purcari Wineries PCL, lider pe piața vinurilor premium din Europa Centrală și de Est, își extinde echipa și caută un Ofițer Relații cu Investitorii pentru a sprijini activitățile de comunicare cu piața de capital și pentru a contribui la implementarea strategiei noastre de relații cu investitorii.
Această poziție va lucra îndeaproape și va raporta direct către Directorul Departamentului Relații cu Investitorii, și va oferi suport în coordonarea planificării și raportării către piața de capital, precum și în dezvoltarea și executarea strategiei de IR.
De ce să alegi Purcari?
- Tradiție și inovație: Cu o istorie de peste 200 de ani, Purcari îmbină tradiția vinului de calitate cu cele mai noi tehnologii.
- Expunere internațională: Lucrăm cu investitori, analiști și acționari din întreaga lume, oferind oportunități de dezvoltare unice.
- Oportunități de dezvoltare: Vei lucra alături de profesioniști experimentați care sunt pregătiți să te susțină în cariera ta.
- Impact real: Contribui direct la succesul unei companii listate pe piața de capital, cu o reputație impecabilă în regiune și nu numai.
Responsabilitățile tale principale vor include:
- Suport în coordonarea activităților de planificare și raportare către piața de capital, autorități și alte organisme de supraveghere.
- Participarea la dezvoltarea și implementarea strategiei de Relații cu Investitorii, cu scopul de a optimiza comunicarea și interacțiunea cu acționarii.
- Gestionarea relațiilor cu acționarii, investitorii, analiștii financiari și brokerii, asigurând o comunicare transparentă și la timp.
- Pregătirea materialelor de comunicare financiară, precum comunicatele pentru bursă, rapoartele curente și prezentările pentru investitori.
- Actualizarea și menținerea secțiunii dedicate Investitorilor de pe site-ul corporativ și alte canale de comunicare ale companiei.
- Monitorizarea respectării guvernanței corporative și a cerințelor legale specifice unei companii listate.
Ce căutăm la tine:
- Absolvent al unei facultăți de economie, finanțe, administrarea afacerilor, relații internaționale sau alte domenii conexe.
- Experiență anterioară în relații cu investitorii, finanțe corporative sau domenii similare reprezintă un avantaj.
- Abilități excelente de comunicare scrisă și verbală în limba română și engleză.
- Capacitatea de a prezenta concepte complexe într-un limbaj simplu și accesibil.
- Abilități analitice, atenție la detalii și orientare către soluții.
- Proactivitate, organizare și capacitatea de a gestiona mai multe sarcini simultan.
- Cunoștințe solide de Microsoft Office (Excel, PowerPoint, Word).
- Interes și cunoștințe de bază despre piețele financiare și mecanismele lor.
Ce oferim:
- Un mediu dinamic și provocator într-o companie listată la bursă.
- Oportunitatea de a lucra într-un mediu cu expunere internațională.
- Posibilități de creștere profesională și dezvoltare a carierei.
- Pachet salarial competitiv și alte beneficii.
Cum să aplici:
Trimite CV-ul tău la adresa de email hr@purcari.wine până la data de 10 ianuarie 2025.
E-mail:
hr@purcari.wine