Manager de proiecte (scrierea aplicațiilor pentru finanțare)

Manager de proiecte (scrierea aplicațiilor pentru finanțare)

Ne place să creăm lucruri frumoase în societatea noastră, dar pentru aceasta avem nevoie de un coleg/ă cu multă inițiativă, responsabilitate și experiență în scrierea de proiecte. 
Astfel, împreună vom putea aduce o plusvaloare comunității.

Deci, ce urmează să faceți la noul loc de muncă?
Atribuții de serviciu:

  • identificarea callurilor deschise spre finanțare;
  • scrierea de proiecte și aplicarea acestora spre finanțare;
  • contribuirea în ajustarea și implementarea strategiei de dezvoltare a asociației obștești;
  • identificarea nevoilor societății, care cer o rezolvare prin intermediul asociațiilor obștești;
  • dezvoltarea parteneriatelor atât la nivel național, cât și internațional.

Calități și abilități necesare:

  • comunicabilitate, organizare și responsabilitate;
  • tenacitate și gândire coerentă;
  • axarea pe sarcină și rezultat;
  • posedarea studiilor superioare;
  • deținerea experienței în scrierea de proiecte;
  • deținerea experienței în voluntariat, constituie un avantaj;
  • cunoașterea unei limbi străine (preferabil ar fi limba engleză).

Oferim:

  • birou în centrul orașului;
  • posibilitatea de a lucra hibrid (în oficiu și la distanță);
  • posibilitatea de creștere profesională;
  • plan de carieră spre conducerea echipei;
  • salariu motivant;
  • perspective de dezvoltare personală și profesională.

Dacă doriți să faceți parte din echipa noastră, atunci noi cu cea mai mare plăcere așteptăm să expediați CV-ul la adresa electronică admin@sah.md, cu inducarea în titlul mesajului „Manager de proiect”.

Detalii la numărul de telefon: +373 78888243

Ofertă valabilă până la 20 iulie 2024.

E-mail: admin@sah.md
Tel: 078888243

Atașează CV-ul CV de pe site
Atașează CV-ul

Indicați Nume și Prenume

Ai un CV pe site? Intră
Trimite CV-ul

Alegeți jobul

Adaugă o scrisoare de intenție
Închide
Felicitări,
CV-ul tău a fost trimis cu succes! 🥳
Închide